"Nelinistea din inima omului il doboara,
dar o vorba buna il inveseleste"

(Proverbe 12.25)

Ghid de diagnostic şi tratament în demenţe

Ministerul Sanatatii

 

Acest ghid a fost redactat de către un colectiv de specialişti* din Societatea de Neurologie din România şi din Societatea Alzheimer, a fost aprobat în adunarea generală a Societăţii de Neurologie din România în data de 12 mai 2007 şi a fost agreat de către Asociatia Psihiatrică Română şi Societatea de Medicină Legală din România.

In urma dezbaterilor din  Adunarea generala a Societatii de Neurologie din 15 mai 2009, s-au adoptat cu unanimitate de voturi modificările impuse de actualizarea acestui ghid, care se regăsesc in forma prezentă.

* Colectivul de redactare a ghidului:

Ovidiu Băjenaru1, Bogdan O. Popescu1, Cătălina Tudose2

1 – Catedra de Neurologie S.U.U.B., Facultatea de Medicină, U.M.F. “Carol Davila”.

2 –  Catedra de Psihiatrie, Facultatea de Medicina, U.M.F. “ Carol Davila “

# Criteriile McKeith pentru diagnosticul demenţei cu corpi Lewy au fost modificate faţă de varianta publicată iniţial a ghidului, în acord cu o variantă revizuită mai recentă a acestor criterii.

GHID DE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT ÎN DEMENŢE

Marea majoritate a demenţelor constituie o clasă de afecţiuni neurodegenerative caracterizate prin alterarea persistentă şi progresivă a funcţiilor cognitive, cu evoluţie către invaliditate şi moarte prematură. Din punct de vedere semiologic însă, demenţa reprezintă un sindrom clinic caracterizat printr-o deteriorare cognitivă globală, care implică un declin faţă de nivelul anterior de funcţionare şi care asociază o gama larga de simptome psihice, psihologice si comportamentale. Funcţiile cognitive afectate în mod obişnuit în demenţe sunt: memoria, capacitatea de invatare, atentia, orientarea, calculul, limbajul, gandirea si judecata. Aceste tulburări ale funcţiilor cognitive sunt uneori precedate şi aproape întotdeauna însoţite de tulburari ale controlului emoţional, modificari ale personalităţii, sau simptome psihiatrice (apatie, depresie, tulburări psihotice)  şi tulburări comportamentale.

Demenţele sunt afecţiuni frecvente, incidenţa celor degenerative crescând cu vârsta, astfel încât peste 65 de ani circa 10% din populaţie este afectată.

Din punct de vedere al etiologiei, demenţele reprezintă un grup heterogen de afecţiuni neurologice sau sistemice cu afectare a sistemului nervos central, însă trebuie precizat că formele de departe cele mai întâlnite sunt (1): demenţa de tip Alzheimer, demenţa vasculară, demenţa din a-sinucleinopatii (demenţele cu corpi Lewy şi demenţa asociată bolii Parkinson) şi formele mixte (de exemplu boala Alzheimer asociată cu boală cerebro-vasculară sau boală Alzheimer asociată cu demenţă cu corpi Lewy). Celelalte forme de demenţă (alte boli neurodegenerative care asociază demenţă, boli inflamatorii/infecţioase, boli metabolice, boli neoplazice) sunt rare, reprezentând sub 10% din numărul cazurilor de demenţă. Cu toate acestea, respectarea protocolului de diagnostic şi identificarea etiologiei sunt esenţiale, întrucât anumite forme de demenţă (de exemplu din hipotiroidism sau deficitul de tiamină, sau cele care maschează afecţiuni psihiatrice, cum ar fi tulburari depresive majore, sindroame de dependenţă faţă de substanţe) sunt reversibile cu un tratament adecvat, ca şi alte afecţiuni neurologice grave care prezintă un un tablou clinic de demenţă (de exemplu tumori maligne, hidrocefalie internă normotensivă, hematoame cronice intracraniene sau SIDA)  care implică tratamente curative sau paleative specifice.

Tabelul 1 prezintă cele mai importante afecţiuni care se manifestă clinic prin demenţă.

Tabelul 1. Tipuri de demenţă (clasificare etiologică şi evolutivă).

* Cea mai frecventă formă mixtă este boala Alzheimer asociată cu boală cerebrovasculară, urmată de asocierea boală Alzheimer cu demenţa cu corpi Lewy

Pentru practica medicală curentă considerăm utilă şi clasificarea de mai jos care se referă la orientarea diagnosticului, funcţie de datele clinice şi explorările uzuale obţinute la examenul clinic curent la patul bolnavului sau în cabinetul de consultaţii ( modificat după 2 ):

I. Boli in care demenţa este asociată cu semne clinice şi de laborator ale altor afecţiuni medicale:

A. Infecţia HIV / SIDA

B. Afecţiuni endocrine: hipotiroidism, sd. Cushing, hipopituitarism

C. Carenţe nutriţionale: sd. Wernicke-Korsakov, degenerescenţa combinată subacută ( carenţa de vit. B12 ), pelagra

D. Meningoencefalite cronice: paralizia generala progresiva, sifilisul meningo-vascular, criptococcoza

E. Degenerescenţa hepato-lenticulară familială ( b. Wilson ) şi dobândită

F. Intoxicaţii cronice ( inclusiv statusul după intoxicaţie cu CO )

G. Hipoglicemia sau hipoxia prelungită

H. Encefalita limbică paraneoplazică

I. Expunera la metale grele: As, Bi, Au, Mn, Hg

J. Demenţa dialitică ( rara in prezent, datorita evolutiei tehnologiilor de dializă )

II. Boli în care demenţa este asociată cu alte semne neurologice, dar fără alte afecţiuni medicale evidente:

A. Invariabil asociate cu alte semne neurologice:

1. Boala Huntington

2. Scleroza multiplă, boala Schilder, adreno-leucodistrofia şi alte boli înrudite care afectează mielina SNC

3. Lipidozele

4. Epilepsia mioclonică

5. B. Creutzfeldt-Jacob (clasică şi noua variantă), boala Gerstmann  Strausler-Scheinker ( demenţele mioclonice, prionice )

6. Degenerescenţa cerebro-cerebeloasă

7. Degenerescenţele cortico-bazale

8. Demenţa cu paraplegie spastică

9. Paralizia supranucleara progresivă ( PSP )

10. Boala Parkinson

11. Scleroza laterală amiotrofică şi complexul Parkinson-SLA-demenţă

12. Alte boli metabolice ereditare rar

B. Adesea asociate cu alte semne neurologice:

1. Infarcte cerebrale multiple ( trombotice si/ sau embolice ) si b.    Binswanger

2. Tumorile ( primare/ secundare ) sau abcesele cerebrale

3. Leziuni după traumatisme cranio-cerebrale ( de regulă tipuri de leziuni insoţite de diferite forme de sângerare cerebrală )

4. Boala difuză cu corpi Lewy

5. Hidrocefaliile comunicante normotensive sau hidrocefaliile obstructive

6. Leucoencefalita multifocală progresivă ( LEMP )

7. Boala Marchiafava – Bignami

8. Granulomatozele şi vasculitele cerebrale

9. Encefalitele virale

III. Boli în care de obicei demenţa este singura manifestare evidentă a unei afecţiuni neurologice sau medicale:

A. Boala Alzheimer

B. Unele cazuri de SIDA

C. Demenţele fronto-temporale şi cele de lob frontal

D. Boli degenerative nespecificate

Ghidul de faţă îşi propune ca obiectiv să standardizeze în România diagnosticul şi tratamentul celor mai întâlnite forme de demenţă (boala Alzheimer, demenţa vasculară şi mixtă, demenţa asociată bolii Parkinson, demenţa cu corpi Lewy, demenţa fronto-temporală) şi se bazează pe studii clinice care respectă principiile medicinei bazate pe dovezi cât şi pe ghidurile Federaţiei Europene a Societăţilor de Neurologie (EFNS) şi Academiei Americane de Neurologie (3 – 5),

Gradele de recomandare a metodelor diagnostice şi terapeutice folosite în acest ghid sunt:

–          de nivel A (folositor/eficace sau nefolositor/ineficace) – necesită cel puţin un studiu de clasă I sau două studii de clasă II);

–          de nivel B (probabil folositor/eficace sau probabil nefolositor/ineficace) – necesită cel puţin un studiu de clasă II sau multe studii convingătoare de clasă III;

–          de nivel C (posibil folositor/eficace sau posibil nefolositor/ineficace) necesită cel puţin două studii de clasă III.

Din punct de vedere metodologic, atunci când foarte multe studii au stabilit un grad de recomandare agreat de către ghidurile european şi american, nu au mai fost citate studiile iniţiale ci numai aceste ghiduri. În schimb, dacă recomandarea din ghidul de faţă se bazează pe studii clinice recente care respectă principiile medicinei bazate pe dovezi, au fost citate studiile în cauză.

Diagnosticul demenţei şi diagnosticul diferenţial al demenţelor

Potrivit consensului internaţional curent, criteriile diagnosticului de demenţă (6), indiferent de cauza care o produce, sunt (DSM IV – TR)

  1. Dezvoltarea mai multor deficite cognitive, dintre care obligatoriu:

    1. a.      Afectarea memoriei (scăderea capacităţii de a învăţa informaţii noi sau de a evoca informaţii învăţate anterior)

şi

  1. Cel puţin una dintre următoarele:

i.      Afazie (tulburare de limbaj)

ii.      Apraxie (afectarea abilităţii  de a executa activităţi motorii într-o anume secvenţă şi care servesc unui scop, în lipsa afectării funcţiei motorii)

iii.      Agnozie (incapacitatea de a recunoaşte sau identifica obiecte în lipsa afectării funcţiilor senzoriale)

iv.      Perturbarea funcţionării excutive (planificare, organizare, secvenţializare, abstractizare).

  1. Deficitele cognitive menţionate mai sus reprezintă un declin faţă de nivelul anterior de funcţionare şi cauzează, fiecare, afectarea semnificativă a funcţionării

sociale sau ocupaţionale

  1. Deficitele cognitive menţionate mai sus nu apar exclusiv în cursul unui episod de delirium.

  2. Criterii de diagnostic specifice se adaugă pentru stabilirea diferitelor etiologii ale demenţei.

  3. Afectarea memoriei trebuie obligatoriu să fie prezentă însă uneori poate să nu fie simptomul predominant.

  4. Pentru a se putea stabili diagnosticul de demenţă, deliriumul* şi orice alt tip de  tulburare confuzională  trebuie exclusă prin diagnostic diferenţial.

* Atragem atentia asupra faptului că delirium-ul şi demenţa sunt două entităţi clinice complet diferite, care nu trebuie confundate, dar care pot fi adesea şi asociate.

Întrucât este important să se facă diagnosticul diferenţial al demenţei şi de a încadra tulburările cognitive în categoriile diagnostice corespunzătoare, deşi nu este obiectivul principal al ghidului de faţă, se recomandă folosirea diagnosticului de tulburare cognitivă uşoară conform criteriilor Petersen (7), şi anume:

I.                   Acuze ale bolnavului legate de alterarea memoriei.

II.                Activităţi zilnice normale, fără afectarea activităţii sociale sau profesionale.

III.             Funcţie cognitivă în general normală.

IV.             Scăderea obiectivă a performanţelor mnestice caracteristice vârstei bolnavului (evidenţiată prin teste neuropsihologice).

V.                Absenţa demenţei.

Mentionam ca tulburarea cognitiva usoara are mai multe forme, functie de tipul de disfunctie cognitiva implicat ( forma monodomeniu amnestica sau non-mnestica, forma cu domenii multiple cu sau fara afectare mnestica ). Desi nu exista o corelatie certa, identificarea corecta a formei clinice de tulburare cognitiva usoara este importanta ca factor de prognostic al formei de dementa catre care poate evolua ( boala Alzheimer, dementa vasculara, dementa asociata bolii Parkinson, boala difuza cu corpi Lewy, dementa fronto-temporala, etc. ). Un fapt de extrema importanta practica este acela ca studiile populationale au aratat ca numai cca. 30-50% dintre pacientii cu tulburare cognitiva usoara evolueaza spre o forma de dementa, motiv pentru care in prezent nu exista o indicatie terapeutica specifica acestei tulburari cognitive. Studiile in curs au ca scop identificarea unor markeri clinici, imagistici, neuropsihologici si/ sau biologici care sa creasca gradul de predictie a evolutiei catre o forma de dementa sau nu, si care astfel sa permita introducerea cat mai precoce a unei forme de tratament cu efect de modificare a evolutiei bolii care sa intarzie sau ideal, sa previna evolutia catre dementa.

Diagnosticul diferenţial al demenţelor se bazează pe examenul clinic şi pe investigaţii suplimentare.

Ar fi de dorit sa se poată realiza abordarea multidiciplinară a oricărui pacient cu tulburări cognitive la nivelul unor servicii specializate – centre ale memoriei, în cadrul  cărora o echipă multidiciplinară să  realizeze o evaluare complexă în vedera stabilirii corecte a diagnosticului.

Stabilirea diagnosticului pozitiv şi iniţierea tratamentului trebuie să fie făcută de către un medic specialist cu capacitate de expertiză în diagnostic (medici neuorologi, psihiatri, psihogeriatri).

Funcţie de taloul clinic dominant, de faza evolutiva si de specialitatea medicului curant examinările se pot face într-o ordine diferită, dar în final evaluarea diagnostică a unui  pacient cu sindrom demeţial trebuie sa cuprindă:

  1. Istoricul şi anamenza – cu insistenţă asupra modalităţii de debut, antecedente, evidentierea factorilor de risc; obligatoriu trebuie să includă, pe lângă interviul cu pacientul respectiv, discuţia cu familia acestuia, eventual cu alte persoane care pot furniza date comparative despre nivelul premorbid de funcţionare cognitivă ca şi evoluţia în timp a simptomelor acestuia (grad de recomandare de nivel A).

  2. Examinarea cognitivă clinică şi a stării de sănătate mintală care trebuie să cuprindă examinarea atenţiei si a capacităţii de concentrare, evaluarea capacităţii de orientare, a memoriei de scurtă şi lungă durată, a praxiei, limbajului şi funcţiilor de execuţie. Principalele entităţi clinice de care sindromul demenţial ar trebui diferenţiat sunt depresia, delirium-ul, sindromul de dependenţă faţă de substante. Apoi se va stabli cadrul nosologic mai larg, respectiv tipul de demenţă, încercându-se stablirea etiologiei sindromului.

  3. Examenul clinic general  este obligatoriu, poate pune în evidenţă semne care să orienteze către diagnsoticul unei afecţiuni generale care se însoţeşte de demenţă (de exemplu o tumoră malignă, o afecţiune metabolică, SIDA, hipotiroidism, anemie severă, etc.).

  4. Examenul neurologic este obligatoriu, poate decela semne neurologice specifice care să  orienteze diagnosticul  către boli neurologice primare care  se asociază cu demenţă (de exemplu boala Wilson, boala Creutzfeldt-Jacob). De asemenea, examenul neurologic este foarte important pentru a deosebi o demenţă de tip Alzheimer de o demenţă vasculară.

  5. Examenul psihiatric poate depista tulburări non cognitive: simptome psihiatrice şi de comportament adeseori prezente din primele stadii evolutive, incluzând depresia şi fenomene psihotice, stări confuzionale, episoade obsesive, anxietate, iritabilitate, dezinhibiţie, agitaţie, în scopul asigurării unui management optim al bolii.

  6. Examenul neuropsihologic, trebuie să facă parte din examinare în mod obligatoriu în cazurile de demenţă usoară sau probabilă, cu aplicarea de teste pentru aprecierea deficitului cognitiv ca şi scale specifice pentru evaluarea depresiei (uneori depresia poate mima o demenţă sau se poate asocia unei demenţe). Dintre aceste teste, este recomandabil să se efectueze MMSE (Mini Mental State Examination) ca şi testul de desenare a ceasului de către medicul care stabileşte diagnosticul. Alte teste sunt facultative, urmând să fie efectuate în funcţie de specificul situaţiei în centre specializate cum ar trebuis sa fie Centrele Memoriei. De asemenea investigaţii neuropsihologice speciale tebuiesc aplicate la persoanele cu dificultăţi de învăţare instalate anterior îmbolnăvirii de demenţă. Pentru tulburările psihiatrice (de dipoziţie, perceptuale şi de gândire) şi de comportament cel mai utilizat este inventarul neuropsihiatric (neuropsychiatric inventory, NPI). Evaluarea funcţiei cognitive prin teste neuropsihologice este extrem de importantă pentru diagnostic, având un grad de recomandare de nivel A. Evaluarea activităţilor zilnice prin chestionare specifice (de exemplu chestionarul activităţilor zilnice funcţionale sau echivalente) este esenţială pentru diagnostic, având de asemenea un grad de recomandare de nivel A.

Prin chestionarele neuropsihologice (dar în egală măsură şi printr-o anamneză minuţioasă şi un examen clinic complet şi atent) se poate diferenţia  demenţa de tip cortical, în care predomină tulburarea de memorie, afectarea limbajului şi praxiei, de demenţa de tip subcortical, caracterizată prin bradifrenie şi tulburări de comportament, cu modificarea structurii de personalitate. Boala Alzheimer se manifestă întotdeauna clinic ca o demenţă de tip cortical, demenţa vasculară se poate manifesta atât cortical cât şi subcortical, în timp ce demenţele din afecţiunile metabolice, endocrine şi infecţioase sunt de tip subcortical.

  1. Analize de laborator, şi anume obligatoriu cele uzuale, cum sunt hemoleucogramă, uree, creatinină, VSH, glicemie, transaminaze; se recomandă de asemenea  , efectuarea ionogramei şi investigarea funcţiei tiroidiene (TSH). Acestea au în principal rolul de a identifica afecţiunile metabolice. În cazuri selecţionate de anamneză şi examen clinic, pot fi necesare analize specifice, cum ar fi teste serologice pentru boli infecţioase (de exemplu SIDA, sifilis, borelioză, encefalita herpetică, etc.), teste imunologice (de exemplu pentru diagnosticul vasculitelor, a lupusului sistemic, etc.), probe toxicologice (pentru identificarea intoxicaţiilor cu metale grele), teste genetice (pentru identificarea bolii Alzheimer precoce familiale, a demenţei fronto-temporale, a CADASIL, care au la origine mutaţii genetice), alte dozări (de exemplu nivelul seric de vitamină B12 sau homocisteină) sau alte teste specifice.

  2. Examenul lichidului cefalorahidian (biochimic şi al celularităţii) este indicat în cazuri selecţionate de diagnostic diferenţial. În boala Alzheimer peptidul Aβ42 are un nivel scăzut iar proteina tau un nivel crescut în LCR comparativ cu subiecţii non-demenţi de aceeaşi vârstă (8). Dozarea acestor markeri în LCR are un grad de recomandare de nivel B, însă are un preţ crescut şi nu este încă o metodă disponibilă în ţara noastră. În cazul suspiciunii de boală Creutzfeldt-Jakob (demenţă rapid prograsivă asociată cu mioclonii), dozarea în LCR a proteinei 14-3-3 este importantă pentru diagnostic, având un grad de recomandare de nivel B.

  3. Investigaţiile neuroimagistice ar trebui sa faca parte dintr-un diagnostic complet fiind util în special pentru excluderea altor patologii cerebrale şi pentru a ajuta la stabilirea diagnosticului de demenţă. Ar fi de dorit efectuarea cel putin a unei tomografii computerizate cerebrale fără contrast (grad de recomandare de nivel A). În cazuri selecţionate poate fi necesară rezonanţa magnetică cerebrală (grad de recomandare de nivel A), sau examinări imagistice cu contrast. În cazuri selecţionate poate fi necesară pentru diagnosticul etiologic al demenţei şi SPECT cerebral (diagnostic diferenţial între demenţă de tip Alzheimer şi demenţă vasculară), însă SPECT cerebral nu trebuie utilizată niciodată ca unică investigaţie imagistică, având un grad de recomandare de nivel B în acest sens (pentru probabil nefolositor în comparaţie cu CT sau RMN). Investigaţia imagistică are în principal rolul de a exclude alte patologii cerebrale pentru a ajuta la stabilirea tipului de tulburare (spre exemplu tumorile cerebrale, complexul SIDA-demenţă,etc.) cât şi de a sprijini diagnosticul tipului de demenţă neurodegenerativă (de exemplu în boala Alzheimer, atrofia cerebrală predominantă la nivelul hipocampului şi a lobului temporal, în demenţa fronto-temporală atrofia cerebrală predominantă la nivelul lobilor frontali şi temporali, în demenţa vasculară evidenţierea leziunilor vasculare şi a tipului acestora, etc.). Sunt însă şi situaţii în care simptomatologia este clinic evidentă pentru boala Alzheimer dar CT-ul nu este modificat pentru vârsta pacientului. Deasemenea investigaţiile neuroimgistice nu sunt absolut necesare pentru diagnosticul bolii Alzheimer efectuat într-un stadiu deja avansat al bolii, cu manifestări clinice severe.

  4. Examenul electroencefalografic (EEG) poate fi necesar uneori, în cazuri selecţionate, aducând informaţii necesare diagnosticului etiologic al demenţei

(spre exemplu în suspiciunea de boală Creutzfeldt-Jakob sau de encefalite). Examenul EEG are un grad de recomandare de nivel B.

  1. Biopsia cerebrală poate fi necesară numai în cazuri rare, selecţionate cu mare grijă, în care diagnosticul etiologic nu poate fi stabilit prin alte proceduri. Aceasta trebuie să se efectueze în centre de neurochirurgie cu experienţă, numai la recomandarea neurologului sau psihiatrului curant si cu acordul scris al familiei sau reprezentantului legal al bolnavului.

Pentru diagnosticul bolii Alzheimer (4,5) trebuie folosite fie criteriile DSM-IV-TR fie criteriile NINCDS-ADRDA (National Institute of Neurologic, Communicative Disorders and Stroke-Alzheimer’s disease and related Disorders Association). Pentru diagnosticul demenţei vasculare (4,5) trebuie folosite scala ischemică Hachinski sau criteriile NINDS-AIRENS (National Institute of Neurological Disorders and Stroke – Association Internationale pour la Recherche et l’Enseignement en Neurosciences). Pentru diagnosticul demenţei cu corpi Lewy se recomandă folosirea criteriilor McKeith. Pentru diagnosticul demenţei fronto-temporale se recomandă folosirea criteriilor grupurilor din Lund şi Manchester. Toate criteriile de diagnostic se referă la demenţe „probabile” întrucât diagnosticul de certitudine pentru demenţe rămâne neuropatologic.

Criteriile NINCDS-ADRDA pentru diagnosticul de boală Alzheimer probabilă (9):

I.       Criterii pentru diagnosticul clinic de boală Alzheimer probabilă:

a.       Demenţă diagnosticată prin examen clinic şi documentată prin testul MMSE, scala de demenţă Blessed sau alt test similar şi confirmată prin examen neuropsihologic;

b.      Deficite în două sau mai multe arii cognitive;

c.       Caracter progresiv al afectării memoriei şi altor funcţii cognitive;

d.      Stare de conştienţă nealterată;

e.       Debut între 40 şi 90 de ani, de obicei după vârsta de 65 de ani;

f.       Absenţa bolilor sistemice sau altor boli neuropsihiatrice care să fie responsabile pentru deficitele cognitive.

II.    Diagnosticul de boală Alzheimer probabilă este susţinut de:

a.       Deterioarea progresivă a funcţiilor cognitive, şi anume a limbajului (afazie),  a executării secvenţiale a actelor motorii (apraxie), a percepţiilor şi interpretării acestora (agnozie);

b.      Afectarea activităţilor zilnice şi apariţia tulburărilor de comportament;

c.       Istoric familial de demenţă, mai ales confirmat neuropatologic;

d.      Teste de laborator după cum urmează:

i.      Examen LCR normal

ii.      Traseu EEG normal sau cu modificări nespecifice (procent crescut de unde lente)

iii.      Atrofie cerebrală progresivă observată prin examinări de imagerie cerebrală repetate.

III. Alte caracteristici care susţin diagnosticul de boală Alzheimer probabilă numai dacă celelalte cauze de demenţă au fost excluse:

a.       Platouri în cursul progresiei bolii;

b.      Prezenţa de simptome asociate cum sunt: depresia, insomnia, incontinenţa, idei delirante, halucinaţii, agitaţie cu paroxisme verbale, emoţionale sau motorii, tulburări sexuale şi pierdere ponderală;

c.       Prezenţa altor semne şi simptome neurologice la unii pacienţi, mai ales în fazele avansate de boală, inclusiv semne motorii ca hipertonia, mioclonusul sau tulburarea de mers;

d.      CT cerebral normal pentru vârsta respectivă.

IV. Caracteristici care fac dubitabil diagnosticul de boală Alzheimer probabilă:

a.       Debut brusc al simptomatologiei;

b.      Semne neurologice focale cum sunt hemipareza, tulburarea de sensibilitate obiectivă, afectarea câmpului vizual, tulburarea de coordonare, apărute precoce în cursul evoluţiei bolii;

c.       Crizele epileptice sau tulburarea de mers apărute precoce în cursul evoluţiei bolii.

Având în vedere o multitudine de studii recente, atât clinice cât şi de laborator, prin care s-a demonstrat că boala Alzheimer se asociază frecvent cu factori de risc vasculari, în ultima vreme este folosit din ce în ce mai autoritar diagnosticul de boală Alzheimer asociată cu boală cerebrovasculară, care tinde să înlocuiască treptat formula diagnostică anterioară de demenţă mixtă (degenerativă şi vasculară). Ghidul de faţă propune acceptarea ambelor formule diagnostice, cu acelaşi sens. Întrucât nu au fost clar acceptate criteriile de diagnostic pentru boala Alzheimer asociată boală cerebrovasculară, ghidul de faţă recomandă folosirea acestui diagnostic în condiţiile în care se respectă criteriile de diagnostic de boală Alzheimer iar imagistica cerebrală  structurală identifică leziuni vasculare cerebrale sau în condiţiile în care un pacient cu boală Alzheimer diagnosticată suferă un accident vascular cerebral.

Criteriile NINDS-AIRENS pentru diagnosticul de demenţă vasculară probabilă (10):

I.       Criterii pentru diagnosticul clinic de demenţă vasculară probabilă:

a.       Demenţă definită printr-un declin cognitiv faţă de un nivel anterior şi manifestă prin afectarea memoriei şi a minim două alte arii cognitive (orientare, atenţie, limbaj, integrare vizual-spaţială, funcţie executivă, control motor, praxie), evidenţiată prin examen clinic şi documentată prin teste neuropsihologice; deficitele trebuie să fie suficient de severe încât să interfere cu activităţile zilnice dincolo de deficitele neurologice majore determinate de accidentele vasculare cerebrale (de exemplu deficitul motor);

Criterii de excludere de diagnostic: alterarea stării de conştienţă, delirium, psihoză, afazie severă, deficit senzorial şi motor major, care să împiedice testarea neuropsihologică. De asemenea sunt excluse cazurile cu afecţiuni sistemice sau alte afecţiuni neurologice cu demenţă (de exemplu boală Alzheimer) care pot fi responsabile pentru deficitele cognitive.

b.      Boală cerebrovasculară, definită prin prezenţa semnelor neurologice focale evidenţiate prin examenul clinic neurologic, cum sunt hemipareza, pareza facială centrală, semnul Babinski, tulburarea de sensibilitate, hemianopsia, dizartria, prezente sub forma semiologică de sindrom neurovascular (cu sau fără istoric clinic de accident vascular cerebral) şi dovadă imagistică de boală cerebrovasculară (CT sau IRM cerebral), sub forma infarctelor cerebrale multiple în teritoriul vaselor mari, a unui singur infarct situat strategic (girus angular, talamus, parteabazală a emisferului cerebral, teritoriul arterei cerebrale posterioare sau teritoriul arterei cerebrale anterioare), a lacunelor multiple la nivelul ganglionilor bazali sau substanţei albe, a leziunilor extensive la nivelul substanţei albe periventriculare sau a oricăror combinaţii de asemenea leziuni.

c.       O relaţie de cauză-efect între demenţă şi boala cerebrovasculară, manifestată printr-una dintre următoarele variante: 1. debutul demenţei în interval de 3 luni de la un accident vascular cerebral; 2. deteriorare abruptă sau fluctuantă a funcţiilor cognitive sau progresie „în trepte” a deficitelor cognitive.

II.    Caracteristici care susţin diagnosticul de demenţă vasculară probabilă:

a.       Apariţia precoce a unie tulburări de mers (mers cu paşi mici, magnetic, apraxic-ataxic sau de tip parkinsonian);

b.      Istoric de afectare a stabilităţii şi posturii, cu apariţia căderilor frecvente, neprovocate;

c.       Tulburări micţionale, cu necesitatea imperioasă de a urina, polaikiurie şi alte simptome neexplicate de o afecţiune urologică;

d.      Sindrom psudobulbar;

e.       Modificări ale structurii de personalitate şi ale afectului, abulie, depresie, incontinenţă emoţională şi alte deficite de tip subcortical, inclusiv retard psihomotor şi sindrom disexecutiv.

III. Caracteristici care fac dubitabil diagnosticul de demenţă vasculară probabilă:

a.       Debut precoce al tulburării mnestice şi agravare progresivă a acesteia şi a altor tulburări cognitive (afazie, agnozie, apraxie) în lipsa unor leziuni corespunzătoare evidenţiate prin imagerie cerebrală;

b.      Absenţa semnelor focale neurologice, cu excepţia afectării în ariile cognitive;

c.       Absenţa leziunilor cerebrovasculare caracteristice la examenele imagistice cerebrale (CT sau IRM).

Criteriile McKeith revizuite pentru diagnoticul de demenţă cu corpi Lewy probabilă (11):

I.       Criteriul esenţial necesar pentru diagnosticul demenţei cu corpi Lewy posibile sau probabile:

a.       Demenţa definită ca un declin cognitiv progresiv suficient de important pentru a interfera cu activitatea socială sau cu ocupaţia obişnuită.

b.      Afectarea proeminentă sau persistentă a memoriei poate să nu apară neapărat în fazele iniţiale ale bolii dar devine evidentă odată cu progresia acesteia.

c.       Deficite de atenţie, de funcţie executivă, de integrare vizual-spaţială pot fi proeminente.

II.    Manifestări clinice esenţiale (două dintre următoarele manifestări clinice sunt obligatorii pentru diagnosticul de demenţă cu corpi Lewy probabilă, unul pentru diagnosticul de demenţă cu corpi Lewy posibilă):

a.       Tulburare cognitivă fluctuantă cu variaţii pronunţate ale atenţiei şi ale nivelului stării de conştienţă;

b.      Halucinaţii vizuale recurente bine formate şi detaliate;

c.       Semne clinice spontane de parkinsonism.

III. Manifestări clinice sugestive (Dacă una sau mai multe dintre acestea sunt prezente împreună cu una sau mai multe manifestări clinice esenţiale, diagnosticul de demenţă cu corpi Lewy probabilă poate fi stabilit. Diagnosticul de demenţă cu corpi Lewy probabilă nu poate fi stabilit numai pe baza manifestărilor clinice sugestive) :

a.       Tulburare de comportament a somnului REM (RBD);

b.      Sensibilitate severă la neuroleptice;

c.       Semnal redus al transportorului de dopamină la nivelul ganglionilor bazali evidenţiat prin SPECT sau PET.

IV. Manifestări clinice care sprijină diagnosticul de demenţă cu corpi Lewy (de obicei prezente dar care nu au specificitate diagnostică):

a.       Căderi repetate şi sincope;

b.      Pierderi ale stării de conştienţă tranzitorii, neexplicate

c.       Disfuncţie autonomă severă, de ex. hipotensiune ortostatică, incontinenţă urinară

d.      Halucinaţii de alte tipuri decât vizuale

e.       Delir sistematizat

f.       Depresie

g.      Relativă prezervare a structurilor de la nivelul lobului temporal medial (examen IRM sau CT)

h.      Scăderea generalizată a captării SPECT/PET de perfuzie, cu activitate occipitală redusă

i.        Scintigrafie miocardică cu captare anormală (redusă) de MIBG

j.        Unde lente proeminente pe EEG cu unde ascuţite tranzitorii temporale.

V.                Diagnosticul de demenţă cu corpi Lewy este mai puţin probabilă

a.       în prezenţa bolii cerebrovasculare atestate prin semne clinice focale sau prin imagerie cerebrală

b.      în prezenţa oricărei alte afecţiuni sitemice sau cerebrale care ar putea să fie răspunzătoare în parte sau în totalitate pentru tabloul clinic

c.       Dacă parkinsonismul apare de abia în stadiul de demenţă severă.

VI.             Secvenţa temporală a simptomelor

Demenţa cu corpi Lewy trebuie diagosticată atunci când demenţa apare înaintea parkinsonismului sau simultan cu acesta (dacă parkinsonismul este prezent). Termenul de demenţă asociată bolii Parkinson trebuie folosit pentru a descrie demenţa care apare în contextul unei boli Parkinson cunoscute. în activitatea practică trebuie folosit termenul care este cel mai potrivit situaţiei clinice şi termeni generici cum ar fi cel de boală cu corpi Lewy pot fi adesea utili. în activitatea de cercetare, când trebuie făcută distincţia între demenţa cu corpi Lewy şi demenţa asociată bolii Parkinson, se continuă recomandarea regulii de maxim 1 an între debutul parkinsonismului şi debutul demenţei (în cazul demenţei cu corpi Lewy). în studiile clinico-patologice sau clinice, ambele fenotipuri clinice pot fi considerate împreună în categorii cum sunt boala cu corpi Lewy sau α-sinucleinopatii.

Criteriile grupurilor din Lund şi Machester pentru diagnosticul de demenţă fronto-temporală probabilă (12):

I.       Manifestări clinice esenţiale pentru diagnosticul de demenţă fronto-temporală probabilă:

Tulburarea de comportament

–          debut insidios şi progresie lentă;

–          pierdere precoce în evoluţie a respectului de sine (neglijarea igienei personale, etc.);

–          pierdere precoce în evoluţie a comportamentului normal în societate (pierderea tactului social, infracţiuni, cum ar fi furtul din magazine, etc.);

–          semne precoce de dezinhibiţie (impulsuri sexuale neinhibate, comportament violent, glume nepotrivite, etc.);

–          rigiditate mentală, inflexibilitate;

–          hiperoralitate (modificări de dietă, consum excesiv de alimente, manii alimentare, fumat sau consum de alcool excesive, explorare orală a obiectelor, etc.);

–          comportament stereotip şi perseverent (plimbare excesivă, gesturi manieriste repetate ca bătăi din palme, cântat, dansat, preocupare excesivă şi rituală pentru îmbrăcat, tezaurizare a diferitelor obiecte, folosire a toaletei, etc.);

–          comportament de utilizare (explorare excesivă şi continuă a obiectelor din mediul înconjurător);

–          tulburare de atenţie, impulsivitate;

–          lipsa criticii acţiunilor proprii, lipsa conştientizării bolii.

Tulburarea afectivă

–          depresie, anxietate, sentimentalism exagerat, idei fixe şi suicidare, delir (precoce şi trecătoare);

–          ipohondrie, preocupări somatice bizare (precoce şi trecătoare);

–          indiferenţă emoţională, apatie, lipsa empatiei şi simpatiei;

–          amimie (lipsă de spontaneitate, inerţie).

Tulburarea de limbaj

–          reducere progresivă a limbajului spontan şi a vocabularului („economie” în exprimare, lipsă de spontaneitate);

–          stereotipii verbale (repetarea unui repertoriu modest de cuvinte, fraze sau locuţiuni);

–          ecolalie cu perseverare;

–          mutism (în stadiul tardiv).

Orientarea spaţială şi praxia sunt conservate

Semne clinice la examenul neurologic

–          reflexe primitive (precoce);

–          incontinenţă (precoce);

–          akinezie, rigiditate, tremor (tardiv);

–          hipotensiune arterială cu valori oscilante.

Investigaţii paraclinice şi neuropsihologice

–          traseu electroencefalografic normal;

–          imagerie cerebrală (structurală şi funcţională) – modificări predominant la nivelul lobilor frontali şi temporali (anterior);

–          alterarea testelor neuropsihologice „de lob frontal”, în lipsa amneziei, afaziei severe sau tulburării de percepţie spaţială.

II.                Caracteristici care susţin diagnosticul de demenţă fronto-temporală probabilă:

–          Debut înainte de 65 de ani;

–          Istoric familial pentru o afecţiune similară la o rudă de gradul I;

–          Pareze de nervi bulbari, deficit motor, amiotrofii, fasciculaţii (boală de neuron motor).

III.             Elemente de excludere a diagnosticului de demenţă fronto-temporală probabilă:

–          Debut abrupt al simptomatologiei, de tip ictal;

–          Traumatism cranio-cerebral premergător debutului simptomatologiei;

–          Amnezie severă precoce;

–          Dezorientare paţială precoce, cu rătăcirea pacientului în medii familiare, localizare deficitară a obiectelor;

–          Apraxie severă precoce;

–          Limbaj logoclonic cu pierderea şirului gândirii;

–          Mioclonii;

–          Deficite cortico-bulbare şi spinale;

–          Ataxie cerebeloasă;

–          Coreo-atetoză;

–          Modificări patologice precoce şi severe ale traseului electroencefalografic;

–          Modificări la imageria cerebrală (leziuni multiple evidenţiate prin CT sau IRM sau modificări structurale sau funcţionale la nivelul girusului postcentral);

–          Teste paraclinice sau de laborator care să pledeze pentru diagnosticul altei afecţiuni neurologice sau inflamatorii (scleroză multiplă, sifilis, SIDA, encefalită herpetică, etc.).

IV. Elemente de excludere relativă a diagnosticului de demenţă fronto-temporală probabilă:

–          Istoric tipic de alcoolism cronic;

–          Hipertensiune arterială cu valori susţinut crescute;

–          Istoric de boală vasculară (angină pectorală, claudicaţie, etc.).

Tratamentul demenţelor

1.      Terapia medicamentoasă a simptomelor cognitive

Boala Alzheimer

Numai specialiştii cu expertiză diagnostică pot iniţia tratamentul medicamentos – psihiatri, neurologi, psihogeriatri. Tratamentul specific al bolii Alzheimer trebuie iniţiat odată cu diagnosticarea cazului. Acesta se va stabili în funcţie de stadiul evolutiv al bolii:

a)      Boala Alzheimer – forme uşoare (scor MMSE 20-26):

§  Inhibitorii de colinesteraze reprezintă medicaţia de primă alegere – unul dintre următorii:

i.      Donepezil – doză zilnică 5-10 mg

ii.      Rivastigmină – doza zilnică 6-12 mg

iii.      Galantamină – doza zilnică 16-24 mg

Luând în considerare beneficiile terapeutice şi profilurile de siguranţă, toţi cei trei inhibitori de colinesteraze enumeraţi beneficiază de un grad de recomandare de nivel A pentru tratamentul bolii Alzheimer recent diagnosticate (2,4).

În stadiile incipiente în care inhibitorul de colinesterază nu este tolerat poate fi recomandată memantina.

b)       Boala Alzheimer – forme moderate (scor MMSE 11-19) – sunt indicaţi inhibitorii de colinesteraze, asociaţi sau nu cu memantină (vezi mai jos) sau, ca alternativă, memantină în monoterapie.

§  Pentru pacienţii care evoluează de la forma uşoară la cea moderată (scor MMSE  14-20) se poate adăuga memantina (doză zilnică 10-20 mg) la tratamentul cu inhibitori de acetil colinesterază, mai ales atunci când boala are o evoluţie rapid progresivă. Memantina poate fi folosită în această situaţie şi în monoterapie , ca alternativă la terapia de combinaţie.

§  Formele moderate de boală Alzheimer (scor MMSE 10–14) ar trebui tratate cu o combinaţie de inhibitor de acetilcolinesterază şi memantina (doză zilnică 10-20 mg).

Tratamentul cu memantină şi respectiv cu memantină şi inhibitor de colinesteraze beneficiază de un grad de recomandare de nivel A pentru formele moderate de boală Alzheimer (2).

c)      Boala Alzheimer – forme grave (scor MMSE 3-10):

§  Memantina reprezintă medicaţia de primă alegere (doză zilnică 10-20 mg).

§  Donepezilul reprezintă medicaţia de a doua alegere, în caz de intoleranţă sau lipsă de răspuns la memantină.

§  Pentru formele grave de boală Alzheimer (scor MMSE 5-10), terapia combinată cu memantină şi inhibitor de colinesteraze este recomandată în cazul în care răspunsul clinic la memantină nu este satisfăcător. Atât memantina cât şi asocierea de memantină cu donepezil beneficiază de un grad de recomandare de nivel A pentru formele grave de boală Alzheimer (2).

§  Inhibitorii de colinesteraze se utilizează ca terapie pe termen lung. Se recomandă continuarea tratamentului în stadiile severe de demenţă doar dacă medicul specialist, în colaborare cu medicul de familie şi cu familia, observă menţinerea unui beneficiu. Când pacienţii în stadii terminale de demnţă şi-au pierdut funcţionalitatea aproape total şi nu mai prezintă nici o îmbunptpţire funcţională sau cognitivă în urma tratamentului, medicul specialist poate decide oprirea tratamentului.

§  Trebuie evitate întreruperile terapiei;tratamentul pentru demenţă trebuie continuat în timpul unor boli acute sau în timpul unor spitalizări. Dacă este absolut necesară întreruperea tratamentului se recomandă reînceperea lui în cel mai scurt timp. Deşi medicamentele pentru demenţă sunt în general bine toleratede pacienţii cu comorbiditate somatică, se vor face modificările necesare la pacienţii cu boli hepatice sau renale.

§  În caz de apariţie a efectelor adverse sau de lipsă de răspuns la terapie se poate opta pentru înlocuirea unui preparat cu altul din aceeaşi clasă

§  În cazul scăderii scorului MMSE sub 10, tratamentul cu inhibitor de colinesterază nu trebuie întrerupt.

d)     Boala Alzheimer – alte medicamente antidemenţiale care se pot administra:

§  Cerebrolysin – poate fi utilizat în forme uşoare sau medii de boală, în monoterapie dacă medicaţia de primă şi a doua alegere nu poate fi utilizată din cauza efectelor adverse sau în asociere dacă nu se obţine un răspuns clinic satisfăcător cu medicaţia de primă sau a doua alegere. Mai multe studii randomizate, dublu-orb, placebo-controlate au demonstrat eficienţa Cerebrolysinului în boala Alzheimer uşoară şi moderată prin ameliorarea tulburării cognitive şi impresiei clinice globale, după 6 luni de administrare îm doză de 10 ml/zi (12-14).

§  Extractul standardizat de Ginkgo biloba Egb761 (şi nu suplimentele alimentare cu Ginkgo biloba, care conţin şi componente chimice ce pot determina uneori reacţii adverse semnificative sau interacţiuni medicamentoase importante, în special cu anticoagulantele) – poate fi utilizat în formele uşoare de boală, dacă s-au încercat diferiţi inhibitori de colinesterază fără răspuns clinic satisfăcător, ca medicaţie de a doua alegere şi în formele medii de boală, ca medicaţie de a treia alegere. Studii clinice randomizate, dublu-orb, placebo-controlate au arătat că extractul standardizat de Ginkgo biloba Egb761 este eficient în ameliorarea simptomelor cognitive în boala Alzheimer uşoară şi moderată (16, 17). În plus, există un studiu clinic de amploare în desfăşurare care urmăreşte eficacitatea acestui tratament în prevenţia apariţia demenţei la persoane cu tulburări de memorie (18).

§  Tratamentul factorilor de risc – se recomandă tratamentul factorilor de risc vasculari la pacienţii cu boală Alzheimer sau cu boală Alzheimer asociată cu boală cerebro-vasculară (antiagregant, antihipertensive, statine,etc.).

§  Pacienţii diagnosticaţi recent trebuie evaluaţi după 2 luni pentru a se determina tolerabilitatea şi apoi monitorizaţi la cel puţin 6 luni. Evaluările ulterioare sunt necesare pentru a monitoriza efectele cogntive, funcţionale şi comportamentale (incluzând stabilizarea sau încetinirea evoluţiei), eventualele efecte adverse sau comorbidităţi soamtice, psihice, neurologice.

Demenţele vasculare

a)      Se recomandă tratamentul de prevenţie secundară a accidentelor vasculare cerebrale de toate tipurile, pentru a limita deteriorarea cognitivă în continuare a acestor pacienţi (antiagregante, statine, antihipertensive,etc.).

b)      Inhibitorii de colinesteraze. Pentru pacienţii cu demenţe vasculare pot fi folosiţi donepezilul (5-10 mg doză zilnică), rivastigmina (6-12 mg doză zilnică) sau galantamina (16-24 mg doză zilnică). Aceştia vor fi asociaţi tratamentului de prevenţie secundară.  Donepezilul beneficiază de cele mai multe studii, cu un grad de recomandare de nivel B pentru demenţa vasculară uşoară sau moderată (3).

c)      Pentru boala Alzheimer asociată cu boală cerebrovasculară se recomandă folosirea galantaminei (16-24 mg doză zilnică), conform unui studiu randomizat, dublu-orb, placebo-controlat (19). Va fi asociată tratamentului de prevenţie secundară.

d)     Memantina (10-20 mg doză zilnică) se recomandă ca medicaţie de a doua alegere în demenţele vasculare, asociată tratamentului de prevenţie secundară. Două studii randomizate, dublu-orb, placebo-controlate au demonstrat că memantina ameliorează tulburarea cognitivă şi tulburarea de comportament a pacienţilor cu demenţă vasculară (20, 21).

e)      Extractul standardizat de Ginkgo biloba Egb761 (şi nu suplimentele alimentare cu Ginkgo biloba, care conţin şi componente chimice ce pot determina uneori reacţii adverse semnificative sau interacţiuni medicamentoase importante, în special cu anticoagulantele) poate fi recomandat în asociere cu terapia de prevenţie secundară, ca medicaţie de a treia alegere, atunci când inhibitorii de colinesteraze şi memantina nu au fost eficace sau au generat efecte adverse (22).

Alfa-sinucleinopatiile (demenţa cu corpi Lewy şi demenţa asociată bolii Parkinson)

a)      Rivastigmina (doză zilnică de 6-12 mg) este medicaţia de primă alegere. Rivastigmina beneficiază de grad de recomandare de nivel A pentru demenţa din alfa-sinucleinopatii (3).

b)      Donepezilul (doză zilnică de 5-10 mg) poate fi recomandat ca medicaţie de a doua alegere, atunci când rivastigmina nu este eficace sau produce efecte adverse. Donepezilul beneficiază de un grad de recomandare de nivel B pentru demenţa asociată bolii Parkinson (5).

Demenţa fronto-temporală

a)      Inhibitorii de colinesteraze nu şi-au dovedit eficienţa
în demenţa fronto-temporală (grad de recomandare de nivel C pentru ineficacitate).

b)      Antidepresivele, în special inhibitorii de recaptare a serotoninei, pot fi recomandaţi în demenţa fronto-temporală, deşi nu sunt suficiente studii care să stabilească un grad de recomandare (23).

Demenţe de alte etiologii

În funcţie de etiologie, se recomandă terapie specifică (spre exemplu compensarea funcţiei tiroidiene în hipotiroidii, administrarea de vitamină B12 în deficitul de vitamină B12, tratament chelator de cupru în boala Wilson, tratament antibiotic în sifilis, etc.).

2.      Terapia medicamentoasă a simptomelor non-cognitive

Evaluarea simptomatologiei non-cognitive, respectiv a simtomelor psihiatrice şi comportamentale (BPSD- Behavioral and Psychological Symtpms of Dementia) din demenţe ca şi monitorizarea tratamentelor cu medicaţie psihotropă ar trebui să se facă de către personal specializat în domeniul psihiatriei sau psiho-geriatriei.

Tratamentul medicamentos al tulburărilor non-cognitive se recomandă numai în situaţiile în care abordările non-farmacologice nu sunt posibile sau nu au fost eficiente.

Pentru persoanele cu demenţă Alzheimer în orice etapă evolutivă: uşoară, moderată sau severă care prezintă simptomatologie non-cognitivă şi comportamentală intensă sau cu un potenţial de periculozitate crescut o recomandare importantă este aceea de administrare a unui inhibitor de acetilcolinesterază, mai ales dacă abordările non-farmacologice nu au fost posibile sau au fost ineficiente.

Alegerea medicaţiei psihotrope, mai ales a celei antipsihotice trebuie făcută în urma unei analize individuale, cu consultarea familiei sau a îngrijitorilor privind posibilele beneficii sau riscuri ale tratamentului.

Tratamentul trebuie să fie limitat, revizuit regulat, îndreptat asupra unor

simptome ţintă care trebue identificate, determinate sub raport cantitativ, iar schimbările acestora trebuie evaluate la intervale regulate.

a)      Pentru agitaţia pacienţilor cu demenţă, se recomandă ca medicaţie de primă alegere trazodona (26). Ca medicaţie de a doua alegere pentru agitaţie, în cazul în care cea de primă alegere nu e eficientă sau generează reacţii adverse, se pot folosi antiepilepticele ca valproatul (27) sau carbamazepina (28). Ele pot fi folosite ca monoterapie sau în asociaţie cu un antipsihotic atipic. Benzodiazepinele recomandate sunt lorazepam sau oxazepam. De evitat Diazepamul, mai ales dacă este folosit în mod cronic, putând produce dezinhibiţie sau stări confuzionale, cu accentuarea stării de agitaţie. El se poate totuşi folosi în stările de agitaţie acută. Buspirona  este un agent anxiolitic nebenzodiazepinic care poate fi eficient mai ales în stările de agitaţie cu anxietate. Propranololul poate fi util la unii pacienţi cu comportament agresiv. Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei pot de asemenea ameliora agitaţia.

b)      În cazul simptomelor psihotice (de exemplu halucinaţii, idei delirante, etc) se recomandă administrarea de antipsihotice, începând cu doză mică, care se creşte treptat la nevoie. Sunt recomandate antipsihoticele atipice, şi numai ocazional cele convenţionale:

      – Risperidona (doză zilnică 0,5-2 mg) este medicaţia de primă alegere (24).

     – Quetiapină, ziprasidon, zyprexa şi clozapină pot fi recomandate ca medicaţie de a doua alegere (25), în anumite cazuri, luându-se în considerare posibilele efecte adverse specifice fiecărui preparat.

– Haloperidolul poate fi recomandat ca medicaţie de a doua alegere (25), doar în cazul în care neurolepticele atipice nu au fost eficiente sau nu sunt disponibile. În acest caz se vor monitoriza posibilele complicaţii ale tratamentului (cardiovasculare, sindroame parkinsoniene, etc.). Ocazional feneomenele psihotice pot fi ameliorate de inhibitori aselectivi ai recaptării serotoninei (SSRI)

Comportamentul violent ar trebui controlat fără prescrierea unor doze mari sau a unor combinaţii de medicamente. Se recomandă utilizarea celei mai mici doze care se dovedeşte eficientă.           

– În cazul simptomelor psihotice asociate a-sinucleinopatiilor se pot recomanda clozapină sau quetiapină, luându-se în considerare posibilele efecte adverse specifice fiecărui preparat. Clozapina beneficiază de un grad de recomandare de nivel B pentru această situaţie iar quetiapina de nivel C (5). Nu sunt recomandate neurolepticele clasice deoarece ele pot provoca reacţii adverse speciale, cu accentuarea intensităţii fenomenelor halucinatorii şi agravarea tulburărilor de tip extrapiramidal.

Antiphihoticele, chiar şi cele atipice, trebuie administrate cu grijă, întrucât pot determina efecte adverse semnificative (nivel de evidenţă A).

Pentru Pacienţii cu demenţă cu corpi Lewy care prezintă simptomatologie non-cognitivă importantă, cu tulburări comportamentale severe, se recomandă un inhibitor de acetilcolinesterază.

De asemenea pacienţii cu demenţă vasculară, în orice etapă evolutivă, care prezintă tulburări psihiatrice şi comportamentale beneficiază de tratament cu un inhibitor de acetilcolinesterază.

c)      Pacienţii cu demenţă care asociază şi depresie se recomandă să fie trataţi cu inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei. Ca medicaţie de a doua alegere pot fi folosite antidepresive cu caracer dual (venlafaxina, mirtazapina sau trazodona). Sunt de evitat antidepresivele triciclice datorită efectelor anticolinergice. Existenţa hiperintensităţilor subcorticale sau a imaginilor lacunare se corelează cu un răspuns terapeutic slab la antidepresive ca şi posibilitatea apariţiei confuziei.

d)     Apatia, de tratat numai atunci când este deosebit de severă. Problematică de tratat cu psihostimulante. Unele antidepresive  tip SSRI fluoxetină) pot avea efecte activatoare; de asemenea inhibitorii de acetilcolinesterază pot ameliora apatia.

e)      Insomnia pacienţilor cu demenţă poate fi rezolvată cu medicaţie antidepresivă sedativă, şi în primul rând trazodonă, ca şi cu hipnotice sedative non-benzodiazepinice zolpidem (29) sau zapoplon(30). Acestea trebuie asociate măsurilor de igienă a somnului cu scopul reducerii dozelor şi a folosirii pe timp limitat a medicaţiei.\

f)       Comportament sexual agresiv, de obicei la bărbaţi se pot recomanda agenţi estrogenici (medroxiprogesteron)

3.      Terapia nemedicamentoasă

În combinaţie cu terapia medicamentoasă specifică, persoanele suferinde de demenţă ar trebui să beneficieze de servicii medicale integrate, care să le asigure: îngrijirea primară, îngrijirea la domiciliu, servicii speciale de zi, îngrijre specializată în cămin spital, îngrijrie intermediară şi de recuperare, îngrijre în cadrul spitalelor generale, servicii specializate de sănătate mintală, incluzând echipe comunitare de evalaure a sănătăţii mintale, servicii de evaluare a memoriei, terapii psihologice şi de îngrijrie la domiciliu.

Persoanelor cu demenţă  – forme uşoară şi medie, li se recomandă programe structurate de stimulare cognitivă, asigurate de personal medical şi social cu pregătire şi calificare corespunzătoare.

Persoanele cu demenţă care prezintă simptomatologie psihiatrică şi comportamentală, ar trebui să fie evaluate, printr-o analiză comporamentală şi funcţională condusă de profesionişti cu abilităţi specifice,  pentru a se identifica factorii care ar fi putut genera, agrava sau ameliora tulburările de comportament. Dintre aceştia de reţinut ar fi evaluarea unei dureri, care adesea determină schimbări neaşteptate comportamentale

Pacienţilor care prezintă şi agitaţie, indiferent de tipul sau severitatea dementei ai trebui să li se ofere accesul la interventii specifice în concordantă cu preferinţele, abilităţile şi deprinderile personale, cu istoria lor de viaţă. Aceste abordări includ: terapia memoriei (amintiri), exerciţii psihomotorii, stimularea multisenzorială, alte forme de terapie socială, ocupaţională, prin muzică, dans.

Pentru persoanele cu demenţă care au depresie şi/sau anxietate, terapia cognitiv-comporamentală cu implicarea activă a îngrijitorilor poate fi eficientă.

În formele medii şi grave, pacienţii cu demenţă au nevoie de supraveghere şi îngrijire permanentă din partea familiei sau a unui îngirjitor specializat (drept la însoţitor).

În fazele evolutive severe, pacienţii cu demenţă se recomandă a fi spitalizaţi în instituţii medicale specilizate pentru îngijirea terminală a pacienţilor cu demenţă, pe durată nelimitată, din cauza totalei dependenţe fizice şi psihice şi a multiplelor complicaţii medicale care survin în această etapă finală a bolii.

1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (5,00 din 5) 1 voturi
Se încarcă...

Dr Carmen Vochescu – medic psihiatru

Telefon: 0734 609 929
E-mail: carmenvochescu@yahoo.com

Psiholog Monica Sandu

Telefon: 0722 614 962
E-mail: monicasandu2006@yahoo.com

Adresa cabinet

Centrul Medical Brancoveanu, Bd Constantin Brancoveanu nr 110 D, sector 4 (langa Spitalul Budimex, in spatele farmaciei York).

Ati gasit Cabinet psihiatrie Dr. Carmen Vochescu cautand: psihiatru Bucuresti, psihiatru sectorul 4, cabinet psihiatrie Bucuresti, psiholog Bucuresti, cabinet psihologie Bucuresti, psihoterapeut Bucuresti, depresie, stres, anxietate, somatizari, insomnii, dementa, tulburari de memorie, antidepresive, anxiolitice